Cine suntem
Sintem o mina de oameni curiosi care traiesc in acord cu ceea gindesc si simt. Pare simplu, nu este, dar se poate. Stiinta creatiei este rodul intilnirilor noastre cu noi, cu universul in care traim si cu Sursa din care iesim si la care ne intoarcem.
Nu sintem oameni de stiinta, nu sintem nepotii lui Einstein, nici mistici, religiosi, sectanti, profeti sau iluminati. Sintem urbani, ne place sa iesim la cafea in oras si sa povestim ce a mai descoperit fiecare despre el si despre viata. Dupa fiecare intilnire plecam acasa cu sentimentul ca am crescut pe dinauntru. Mintea si sufletul nostru s-au extins dincolo de limitele pe care tot noi le-am fixat.
Intr-un univers in expansiune infinita centrul se afla peste tot. Omul este centrul universului si al creatiei pentru ca el este constient de sine. Aceasta constiinta de sine este modul prin care Sursa se extinde pe sine. Universul creste pentru ca Sursa se extinde pe sine in procesul creatiei. Cum o face ? Cunoscindu-se pe sine in procesul creatiei. Noi, oamenii, sintem purtatorii acestei cresteri, constiinta noastra este parte din constiinta Sursei. Prin noi Sursa creste, universul se expandeaza.
Omul este o fiinta libera. Are liber arbitru, adica detine puterea de a alege. Libertatea lui este maxima intrucit poate merge pina la a alege sa se rupa de Sursa din care vine. In fapt, omul nu se poate niciodata separa de Sursa dar e liber sa isi inchipuie ca o poate face. O lume rupta de Sursa si cuplata doar la resurse este o iluzie dar o iluzie foarte convingatoare intrucit multi oameni asa percep lumea. Einstein ne spune asa : « Realitatea este mai degraba o iluzie, dar una foarte persistenta. »
Stiinta creatiei este cheia care ne permite sa intelegem legatura noastra cu Sursa. Aceasta cheie ne poate reda accesul la propriul nostru adevar. A afla acest adevar inseamna a ne aminti cine sintem noi cu adevarat.
Universul este finit dar este infinit in cresterea lui. Omul este locul in care infinitul se intilneste cu finitul. Am ales sa ilustram aceasta idee cu o papadie. Aceasta planta arata ca o sfera finita dar e suficient sa sufli putin peste ea si acea sfera finita se desface in pufi care se pot indeparta de ea la infinit. Este o imagine fidela a realitatii fragile in care traim, un loc in care finitul si infinitul se intilnesc in ceva pe cit de efemer pe atit de frumos.